Oligoelementele sunt o clasă de nutrienți constituită din elemente minerale pure, necesare vieții în cantități foarte mici. Apartenența substanțelor minerale la această clasă este dată de cantitatea prezentă în mod normal în corpul uman: sub 1 mg/Kg corp. Lipsa sau excesul lor pot cauza tulburări la nivelul funcțiilor metabolice, hormonale sau celulare în care sunt implicate.
Oligoelementele esențiale răspund următoarelor 3 criterii:
– Sunt prezente într-o cantitate aproape constantă în organism.
– Provoacă anomalii structurale și metabolice prin absența lor.
– Previn sau corectează aceste anomalii prin aportul lor.
Din punct de vedere nutrițional este posibil să împărțim oligoelementele în două categorii:
– Oligoelemante esențiale cu risc de carență demonstrat: iod, fier, cupru, zinc, seleniu, crom, molibden, bor.
– Oligoelemente esențiale cu risc de carență slab sau nedemonstrat la om: mangan, siliciu, vanadiu, nichel.
Excesul unor oligoelemente poate fi toxic.
Funcțiile oligoelementelor în corpul uman pot fi:
-cofactor enzimatic (sunt indispensabile funcționării unor enzime, care nu devin active decât după legarea oligoelementului). Fiecare oligoelement are enzime specifice de care se leagă și a căror activitate o determină. Se cunosc mai mult de 200 de enzime a căror activitate depinde de legarea Zincului.
-factor important în funcționarea sistemului endocrin. La nivelul sistemului hormonal oligoelementele pot interveni direct în semnalul hormonal, fie participând la structura moleculară a hormonilor (iodul în hormonii tiroidieni) sau la conformația spațială a hormonilor ( zincul și insulina) sau acționând asupra receptorului hormonal. Oligoelementele pot facilita sau inhiba recunoașterea hormonului de către receptorul său.
-factor important în buna funcționare a sistemului imunitar, fie influențând acțiunea unor enzime sau printr-o acțiune asupra unor celule limfoide.
-factor antioxidant. Oligoelementele joacă un rol important împotriva radicalilor liberi, diminuând stresul oxidativ.
-rol structural. Chiar dacă sunt în cantități foarte mici în organism, unele oligoelemente sunt importante în menținerea structurii normale a unor țesuturi. Este cazul Fluorului care intră în structura hidroxiapatitei din țesutul osos și dentar.
Homeostazia oligoelementelor este asigurată prin mecanisme de control care acționează asupra absorției intestinale sau a excreției biliare și urinare.
Reglarea absorției intestinale se face prin reglarea proteinelor de stocaj intracelular. Un exces de aport induce o creștere a cantității acestor proteine, care duce la fixarea excesului în interiorul enterocitelor, împiedicând trecerea surplusului în fluxul sanguin. Acest exces este eliminat odată cu eliminarea celulelor în care a fost stocat cu ocazia reînoirii epiteliului intestinal. Acest mecanism este limitat. Odată depășită limita de legare de către proteine a excesului de aport se poate produce o acumulare în exces a unui oligoelement în sânge, provocând efecte specifice fiecăruia.
Excreția oligoelementelor se poate face prin ficat (excreție biliară: cupru, fier, mangan, nichel, stronțiu, vanadiu), prin rinichi (crom, cobalt, seleniu, molibden) sau prin transpirație (crom, cupru, ziinc, seleniu, stronțiu).
În corp oligoelementele circulă legate de proteine specifice (ex. transferina pentru fier) sau de albumină care este un transportor nespecific. Din sânge ele sunt preluate de celule, unde intră în procesele celulare în care sunt necesare sau sunt parțial stocate. Rezervele de oligoelemente se fac mai ales la nivelul ficatului. Și stocarea se face tot prin legare de proteine, fie specifice (ex. feritina pentru fier) sau nespecifice, grupate în categoria metaloproteinelor.
Aportul unei cantități optime de oligoelemente este în general asigurat de o alimentație echilibrată, dar poate fi insuficient dacă compoziția alimentației constă prepondrent în alimente provenite din culturi intensive sau alimentele sunt intens procesate, conservate sau prelucrate termic. Există situații fiziologice în care un aport suplimentar de oligoelemente este necesar: creșterea, alăptarea, sarcina, activitatea sportivă intensă. Expunerea îndelungată la anumiți factori de risc poate, de asemenea, să crească necesarul de oligoelemente. Dintre factorii de risc cei mai adesea incriminați sunt: alimentația dezechilibrată, abuzul de alcool, fumatul, stresul, poluarea, dar și bolile cronice degenerative.
CROMUL
Cromul este un oligoelement esențial implicat în metabolismul glucidic și lipidic. Deficiența se întâlnește mai ales la persoanele în vârstă.
În corp, participă la structura factorilor de toleranță la glucoză, care favorizează acțiunea insulinei. Este de asemenea implicat în reglarea senzației de foame.
Indicațiile terapeutice sunt mai ales în obezitate, pentru reglarea senzației de foame, în tulburările minore ale metabolismului glucidic și lipidic.
CUPRUL
Cuprul este un oligoelement cunoscut din antichitate și folosit pentru tratarea durerii și a problemelor cutanate.
Este considerat un agent anti-infecțios, anti-inflamator, și anti-oxidant. Joacă un rol important în sinteza țesuturilor cartilaginoase și intervine în mineralizarea osoasă, în reglarea transmiterii semnalului nervos la nivel cerebral.
Principalele afecțiuni care pot beneficia de suplimentarea aportului de cupru sunt stările infecțioase, artrozele și la modul general toate patologiile cronice. Este considerat și un puternic factor de diminuare a stesului oxidativ.
FIERUL
Fierul este un oligoelement esențial, deși se găsește în cantități foarte mici în organism (aprox. 4 gr.). El este un constituent fundamental al Hemoglobinei și absența lui poate cauză un tip de anemie foarte specifică, anemia feriprivă, care se manifestă cu stări de oboseală, amețeli, palpitații și paloare, datorate scăderii oxigenării țesuturilor.
Fierul face parte și din structura mioglobinei (asigură rezervele de oxigen ale mușchilor) și a numeroase enzime. Perioadele în care este necesară suplimentarea preventivă a aportului de fier sunt copilăria și sarcina.
IODUL
Iodul este un oligoelement esențial în dezvoltarea psiho-motorie și în creșterea copilului, prin prezența sa în structura hormonilor tiroidieni. La adult lipsa iodului duce la hipotiroidie, carcterizată prin încetinirea activităților vitale, neurologice și a metabolismelor. Carența de iod este rară în țările dezvoltate datorită adăugării iodului în sarea de bucătărie. Excesul de iod (de origine alimentară sau medicamentoasă) poate duce la hipertiroidie. Se discută chiar despre o posibilă asociere a creșterii incidenței cancerului tiroidian asociată suplimentării alimentației cu iod.
ZINCUL
Zincul este un oligoelement esențial care face parte din structura a peste 300 de enzime umane. Are un rol important în diviziunea celulară, fiind implicat în procesul de sinteză al ADN și ARN. Este indispensabil acțiunii vitaminei A, influențează activitatea hormonilor hipofizari regulatori ai activității gonadelor (ovare sau testicole) FSH și LH, intră în compoziția insulinei, ajută la transformarea tiroxinei (T4) în triiodtironină (T3). Zincul intervine și în menținerea integrității sistemului imunitar.
Deși necesarul zilnic este mic (10,2 mg/Kcorp/zi) el este indispensabil unei bune funcționări a organismului uman. 70% din aportul alimentar este de origine animală (carne, ficat, ouă, fructe de mare). Dietele vegetariene pot necesita un aport suplimentar de Zn. De asemenea în bolile cronice este necesară administrarea de sulimente cu zinc – boala Chronn, diabet, tumori maligne, boli cronice hepatice sau renale.
SELENIUL
Seleniul este un oligoelement esențial al cărui rol a facut obiectul multor studii în ultimii ani. Funcțiile în care este implicat sunt foarte diverse: antioxidant biologic, stimulator al fertilității masculine, hepatoprotector ( împreună cu vitamina E și tioaminoacizi formează factorul hepatic 30).
Sursa alimentară este atât vegetală cât și animală. Carența sa (foarte rară) poate apare în zonele în care solul este foarte sărac în Se și în alimentația parenterală îndelungată. Toxicitatea prin exces de suplimente este de asemenea foarte rară.
Doza recomandată la adulți este de aproximativ 55 mg/zi.