Medicina anti-aging

Medicina anti-aging

în traducere, medicina împotriva îmbătrânirii este dincolo de un curent sau o modă, o disciplină nouă, în slujba căreia se pun din ce în ce mai multe centre de cercetare, cu congrese mondiale, europene, naționale. Ea aduce în discuție un întreg arsenal de metode, de la schimbarea stilului de viață la medicație propriu zisă, pe cale să se impună în viețile noastre.

Abordările sunt multiple și de cele mai multe ori asociate cu tratamentele dermato-cosmetice. Cu siguranță că acestea pot contribui, cu partea lor, la creșterea calității vieții, putând juca un rol foarte important asupra stării psihice a pesoanelor care le folosesc,rol deloc neglijabil. De altfel, numărul medicilor dermatologi și al chirurgilor plasticieni este foarte mare în toate societățile de medicină anti aging.

Dar nu aceasta este abordarea pe care doresc să o dezvolt aici. Medicina anti aging se referă la identificarea și tratarea a ceea ce scade și a ceea ce crește ca mecanism fiziopatologic în procesul de îmbătrânire, mecanisme care odată înțelese ne pot conduce la luarea unor decizii asupra stilului de viață și în anumite situații la a apela la sprijin medical specializat.

Mecanismele fiziopatologice incriminate în procesul de îmbătrânire vizează în mare câteva sectoare;  este vorba de modificările celulare, datorate acumulării de elemente celulare deteriorate, de scăderea unor secreții hormonale, de acumularea de deficite în minerale și vitamine datorate unui mod de digestie și absorție care scade ca eficiență. Aceste mecanisme se influențează și se potențează reciproc, creând în timp un cerc vicios. Prioritatea unui mecanism anume este foarte variabilă de la o persoană la alta de unde necesitatea individualizării unui plan terapeutic.

Dar să le luam pe rînd.

Mecanismele îmbătrânirii celulare au suscitat un mare interes și au generat sute de teorii. Dintre acestea câteva sunt susținute de studii și capătă pe zi ce trece coerență, devenind puncte de plecare în găsirea de soluții terapeutice.

  1. Acumularea de anomalii celulare se poate datora
    1. Oxidării sau stresului oxidativ; este o teorie majoră în explicare îmbătânirii celulare. În mod normal oxidarea este rezultatul proceselor de combustie și a reacțiilor metabolice uzuale, din care rezultă radicalii liberi (RL). Organismul dispune de sisteme antioxidante, care permit limitarea efectelor nocive ale radicalilor liberi, mecanisme care în timp sunt depășite. Pe termen lung, radicalii liberi pot altera membranele celulare, pot cauza modificări ADN, pot duce la inactivarea unor enzime și la schimbarea cursului natural al proteolizei.
    2. Glicării și reticulării proteinelor din pereții vaselor, din retină, a colagenului. Sunt mecanisme care afectează schimburile celulare și nutriția celulară care sunt încetinite. Mediul acid favorizează acest proces.
    3. Scurtării progresive a telomerilor. Telomerii sunt regiunile terminale ale cromozomilor, rolul lor fiind de a proteja integritatea materialului genetic. Talia lor se micșorează odată cu creșterea numărului de diviziuni celulare, deci odată cu vârsta. Odată cu dispariția telomerilor cromozomii suferă distrugeri, antrenând producția de celule anormale, îmbătrânite. Telomeraza, enzimă recent descoperită, este cea care repară și protejează telomerii.
    4. Deteriorării mitocondriale. Mitocondriile sunt organite celulare care produc energie pentru funcționarea celulelor. Deteriorarea lor prin oxidare sau prin scăderea concentrațiilor de cupru, zinc, vitamine (D,E,C,B12,B6,B3) duce la o scădere a energiei produse și la o scădere a reacțiilor metabolice.
  2. Diminuarea metilării, reacție biologică necesară bunei funcționări a celulei și în special de buna funcționare a sistemului care repară zilnic ADN. Această reacție este diminuată cu vărsta.
  3. Încărcarea cu toxine. Capacitatea celulelor de a elimina rezidurile metabolice rezultate din reacțiile normale scade, mecanismele de epurare fiind depășite. Aceste reziduri se acumulează împiedicând hrănirea celulelor și buna lor funționare.

În ceea ce privește secreția hormonală, aceasta începe să scadă din a 4 a decadă de viață, anternând tulburări cu instalare insidiosă. Unii hormoni scad cu peste 60% după 60 de ani. Cea mai evidentă este instalarea menopauzei la femei, scăderea estrogenilor și a progesteronului producănd schimbări majore în starea de bine a femeii. Dar nu este singura scădere hormonală. Hormonii care scad mult odată cu vârsta sunt: DHEA (dehidroepiandrosteron), melatonină, hormonul de creștere, cortizolulu, hormonii sexuali (estrogenul, progesteronul, testosteronul). Este important de știut că scăderile hormonale variază mult de la o persoană la alta. Stilul de viață cuprinzând alimentația, viața socială, stressul, exercițiul fizic, expunere la poluanți și odihna influențează în timp nivelul secreției hormonale. Scăderea nivelului hormonilor are drept consecință apariția unor simptome cum ar fi oboseala, tulburări de somn, scăderea libidoului și a performanțelor sexuale, degradarea calității pielii și a părului, topirea musculaturii, creșterea țesului adipos, tulburări de memorie, iritabilitate, tendințe depresive.

Restabilirea nivelurilor hormonale are adesea un efect important asupra calității vieții și a dispariției simptomelor. Substituția hormonală trebuie făcută numai după stabilirea exactă a deficitelor și cu dozele minime necesare

Căutarea longevității și a vitalității trece adesea printr-un reechilibraj al nivelurilor hormonale, cu sau fără medicamente. Metodele folosite sunt schimbarea alimentației, tipuri de exerciții adaptate dezechilibrului găsit, fitoterapie cu rol de stimulare a secreției hormonale sau cu rol hormone -like și doar în ultimul rând medicație de substituție hormonală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.